Recent, ceea ce am observat în opinia publică, reflectat în sondaje, îmi amintește de o glumă veche: „Avem o veste bună și una proastă. Vestea bună este că voturile dumneavoastră se schimbă; vestea proastă este că le schimbați între voi”. Rezultatele recente ale studiului INSCOP indică faptul că aproape jumătate dintre români ar fi deschiși să voteze pentru un partid nou. Aceste date intervin după ce același sondaj a arătat procente record pentru AUR, în jur de 40-41%, cu PSD pe la 18%, PNL la 15% și USR la 12%. Deși am discutat îndelung despre motivele acestor rezultate, să ne concentrăm acum asupra ideii de „partid nou”.
Dar ce înseamnă, de fapt, un partid nou pentru români? Dacă dezamăgirea față de clasa politică a dărâmat încrederea în SSD și PNL, ne întrebăm: publicul își dorește un AUR, un alt partid suveranist sau un alt fel de organizație, diferită de cele existente? Suveranismul a prins avânt în rândul românilor, însă cheia înțelegerii nu este neapărat doctrina, ci modul în care aceste partide contacteză cu alegătorii lor. Ele reușesc să capteze nemulțumirile populare și să le transformă în sprijin electoral. Totuși, acest segment pare deja saturat.
Politicienii au responsabilitatea de a promite și, mai presus de toate, de a fi credibili. În prezent, partidele tradiționale nu reușesc să ofere lideri carismatici care să inspire încredere. De fapt, pare că sunt deficitari în comunicarea cu publicul, având multă nevoie de figuri care să rezolve această problemă.
Astfel, întrebarea esențială este: vor putea alte partide, noi, să iasă la rampă cu lideri capabili să atragă atenția și imaginația alegătorilor? În ceea ce privește ideile, acestea sunt deja bine cunoscute. Problema constă în oameni.
În alegeri, dar și în perioada dintre ele, partidele evaluează încrederea în potențialii candidați. Problema crizei actuale a partidelor mainstream nu este una ideologică, ci una de resursă umană. O glumă populară în consultanța politică spune că, dacă un partid nu funcționează, trebuie să schimbi candidații, nu doctrina. Ceea ce mă surprinde este incapacitatea partidelor mari de a genera personalități politice care să rezoneze cu alegătorii de astăzi.
Acest deficit a dus la dorința tot mai mare a electoratului de a vedea partide noi, mai ales că partidele tradiționale sunt percepute ca având structuri rigide și stagnante, mai ales din punct de vedere al resursei umane. Problemele lor nu sunt neapărat de natură ideologică, ci mai degrabă legate de actualizarea și adaptarea la nevoile sociale și de comunicare ale cetățenilor.
În concluzie, ne găsim într-o etapă de tranziție, unde partidele noi pot reprezenta o speranță pentru alegători, atâta timp cât vor reuși să ofere lideri convingători și capabili să inspire o generație tot mai sceptică față de clasa politică actuală.
